Puterea masivă de procesare de care dispun unele telefoane le transformă în dispozitive ideale pentru gaming, poate că acesta este unul dintre motivele pentru care vedem un număr tot mai mare de jocuri grozave lansate atât pe Android cât și pe IOS. 

Puterea de procesare reprezintă doar o parte din ceea ce oferă unele dintre cele mai bune telefoane pentru gaming, iar unele telefoane sunt gândite încă din etapa de proiectare special pentru a oferi o experiență cât mai completă de gaming.

Vorbim despre telefoane precum Razer Phone 2, Asus ROG Phone 2 și Black Shark 2, aceste telefoane nu au doar o imensă putere de procesare, au de asemenea rate de refresh mari, moduri de joc complexe, dar și multe alte facilități.

Cu toate acestea, multe dintre cele mai bune telefoane pentru gaming, nu sunt telefoane pentru gaming deloc. Sunt pur și simplu flagship-uri complete, care excelează în toate, inclusiv în jocuri. Este vorba despre telefoane precum Iphone 11 Pro Max și noua gamă Samsung Galaxy S20

Aveți foarte multe opțiuni din care puteți alege în funcție de bugetul dumneavoastră, sistemul de operare preferat, sau orice altceva doriți de la un telefon.

Mai jos veți găsi lista noastră cu cele mai bune telefoane pentru gaming – indiferent dacă au fost concepute pentru asta sau nu. Există argumente pro și contra pentru fiecare dintre ele, împreună cu o listă completă de specificații și o imagine de ansamblu a ceea ce le face atât de bune, astfel încât să puteți face o alegere în cunoștință de cauză.

Asigurați-vă însă că veți verifica în mod regulat, deoarece telefoane noi perfecte pentru gaming sunt lansate mereu.

1.IPhone 11 Pro Max / IPhone 11 Pro

Cele mai bune telefoane IPhone pentru gaming disponibile acum.

Specificații:

Data lansării : Septembrie 2019

Greutate : 226gr / 188gr

Dimensiuni : 158 x 77.8 x 8.1 mm / 144 x 71.4 x 8.1 mm

OS : IOS 13

Screen size : 6.5 inch / 5.8 inch 

Rezoluție : 1242 x 2688 / 1125 x 2436

CPU : A13 Bionic Chip

RAM : 4 GB

Stocare : 64 / 256 / 512 GB

Baterie : 3.959 mAh / 3.046 mAh

Camera principală : 12 MP + 12 MP + 12 MP 

Camera frontală : 12 MP 

 

ProContra
Acces la cel mai bun ecosistem pentru jocuriPrețul pieței
Cel mai rapid procesor pentru mobile gaming

Phone 11 Pro Max este fratele mai mare și mai bun al celui mai nou smartphone al celor de la Apple în câteva moduri cheie, dar dacă alegeți modelul pentru jocuri, este posibil să fie și cea mai bună alegere.

Ecranul de 6.5 inchi de pe IPhone 11 Pro Max este mai mare decât cel al fratelui său de 5.8 inchi, iar bateria sa mai mare reușește să-l facă să rămână funcțional mai mult decât IPhone 11 Pro.

Aceste avantaje vă vor oferi mai mult decât oferă IPhone 11 Pro, dar ambele terminale beneficiază cu adevărat de avantajul major oferit de procesorul A13 Bionic, folosit la telefoanele de ultimă generație de cei de la Apple.

În testele noastre a încărcat mai rapid Clash Royale și PUBG – față de IPhone X – iar viteza reprezintă un element crucial în jocurile online. Toate acestea într-un aspect modern și elegant al Apple – deși este cel mai scump telefon mainstream de pe piață.

2.OnePlus 7 Pro

Un telefon de gaming puternic la un preț permisiv.

Specificații:

Data lansării : Mai 2019

Greutate : 206 gr

Dimensiuni : 162.6 x 75.9 x 8.8 mm 

OS : Android 10

Screen size : 6.67 inch 

Rezoluție : 1440 x 3120

CPU : Snapdragon 855

RAM : 6 / 8 / 12 GB

Stocare : 64 / 256 GB

Baterie : 4.000mAh

Camera principală : 48 MP + 16 MP + 8 MP 

Camera frontală : 16 MP 

ProContra
Scanner de amprentă în displayPachetul nu include căști audio
Durată mare de viață a bateriei“Doar” display full HD

OnePlus 7 Pro este mai ieftin decât IPhone-urile și Samsung-urile din această listă, dar oferă și cea mai recentă putere sub capotă, fiind propulsat de chipset-ul Qualcomm Snapdragon 855 și posibilitatea de a alege până la 12GB RAM. Cu alte cuvinte jocurile se vor încărca foarte rapid și se vor desfășura fără lag sau alte întreruperi. 

OnePlus 7 Pro este primul telefon al companiei care are un ecran QHD, oferindu-vă o densitate excelentă de pixeli pentru o grafică cât mai clară. 

Pe lângă această rezoluție, ecranul telefonului are și o dimensiune uriașă a afișajului, 6.67 inchi, fără ca nicio cameră să ocupe spațiu. 

Ca o îmbunătățire în plus adusă experienței de gaming, ecranul telefonului oferă o rată de refresh de 90Hz, ceea ce face ca jocurile și utilizarea de zi cu zi să fie mult mai smooth.

Are o baterie de o capacitate considerabilă, 4.000 mAh, care ar trebui să vă mențină telefonul funcțional în timpul ședințelor îndelungate de joc , toate acestea fac din OnePlus 7 Pro un telefon de gaming de top.

3.Samsung Galaxy S10 Plus / Galaxy S10

Cel mai bun telefon de gaming cu Android

Specificații:

Data lansării : Februarie 2019

Greutate : 175 gr

Dimensiuni : 157.6 x 74.1 x 7.8 mm / 149.9 x 70.4 x 7.8 mm

OS : Android 10

Screen size : 6.4 inch / 6.1 inch

Rezoluție : 1440 x 3040

CPU : Snapdragon 855 / Exynos 9820

RAM : 8 / 12 GB

Stocare : 128 / 512 GB / 1TB 

Baterie : 4.100 mAh / 3.400 mAh

Camera principală : 12 MP + 12 MP + 16 MP 

Camera frontală : 10 MP + 12 MP / 10 MP

 

Pro Contra
Rație screen-to-body excelentăPrețul
Procesor puternicDesign alunecos
Scanner de amprentă în display

Nu fi surprins să vezi Samsung atât de sus pe listă. Cea mai recentă familie de smartphone-uri a companiei este Galaxy S10, acestea prezintă noul chipset puternic al celor de la Qualcomm,  Snapdragon 855, acesta le-a îmbunătățit semnificativ performanța pură.

Nu doar chipset-ul face din aceste telefoane unele excelente pentru gaming. Au ecrane sharp Super AMOLED, cu suport pentru high dynamic range, astfel încât veți avea parte de o experiență vizuală foarte ridicată atât în jocuri cât și în timpul filmelor.

Cu aceste telefoane primiți în același timp un killer phone și un puternic telefon de gaming, ambele într-un singur dispozitiv.

În plus fanii pot folosi în continuare noile telefoane cu căștile VR existente, acest lucru permițându-vă să vă bucurați de mediul de joc imersiv pe ecranele clare ale telefoanelor.

4.Asus ROG Phone 2

Construit din temeli pentru gamers

Specificații:

Data lansării : Septembrie 2019

Greutate : 240 gr

Dimensiuni : 171 x 77.6 x 9.5 mm 

OS : Android 9 Pie

Screen size : 6.59 inch 

Rezoluție : 1080 x 2340

CPU : Snapdragon 855 Plus

RAM : 12 GB

Stocare : 512 GB / 1TB 

Baterie : 6.000 mAh 

Camera principală : 48 MP + 13 MP 

Camera frontală : 24 MP 

ProContra
Ecran Amoled cu o rată de refresh fantastică de 120HzNu este waterproof
Durată de viață excelentă a baterieiNu are încărcare wireless

Asus ROG Phone 2 are aproape toate caracteristicile de care au nevoie gamers pe telefoanele mobile, inclusiv o baterie uluitor de mare, de 6.000 mAh – ideală pentru sesiuni de joc extinse – și un ecran AMOLED de 120Hz, cu o dimensiune mare de 6.59 inch.

Adăugați la aceste caracteristici, care sunt de top, combinația dintre un chipset Snapdragon 855 Plus, 12 GB RAM și capacitatea de stocare oferită și veți înțelege de ce Asus ROG Phone 2 se află pe lista noastră de telefoane de gaming.

Asus ROG Phone II – telefonul dedicat gaming cu specificatii high-end 

Fiind conceput special pentru gamers, acesta are, de asemenea, funcții pe care nu le veți găsi pe majoritatea telefoanelor, cum ar fi un ventilator clip-on, care este inclus în mod generos în pachetul de bază, dar și o serie de accesorii – cum ar fi un gamepad – pe care va trebui să le cumperi separat.

Telefonul include de asemenea software integrat care vă va ajuta să vă adaptați experiența de joc, prin, spre exemplu, overclocking the CPU, dar și reglarea vitezei ventilatorului.

Există unele “probleme” cu Asus ROG Phone 2, dar majoritatea nu afectează experiența de gaming.

Spre exemplu, nu are încărcare wireless, nu este rezistent la apă. Dacă îți dorești un telefon pentru gaming și îți place design-ul Asus ROG Phone 2, sau nu acorzi o prea mare importanță acestui lucru, atunci Asus ROG Phone 2 este greu de bătut.

5.Razer Phone 2

Caracteristici specifice Gamingului care le depășesc pe cele cotidiene

Specificații:

Data lansării : Octombrie 2018

Greutate : 205 gr

Dimensiuni : 158.5 x 78.9 x 8.5 mm 

OS : Android 9 Pie

Screen size : 5.72 inch 

Rezoluție : 2560 x 1440

CPU : Snapdragon 845 Plus

RAM : 6 / 8 GB

Stocare : 64 / 128 GB 

Baterie : 4.000 mAh 

Camera principală : 12 MP + 12 MP 

Camera frontală : 8 MP 

Pro Contra
Specificații de top și o rată de refresh a display-ului de 120HzSpațiu de stocare mic 64 GB
Logo-ul de pe spatele telefonului strălucește în milioane de combinații RGBEcran mic de 5.72 inch

Primul telefon Razer a fost un prim efort solid pentru a aduce marca specifică gameri-lor pe un dispozitiv mobil, dar a avut câteva deficiențe care l-au făcut să ocupe, chiar și la a doua variantă a produsului, un loc mai scăzut pe lista noastră. Cea de a doua versiune s-a adresat unui anumit segment de clienți și a venit cu un dispozitiv puternic pentru aceștia, deși se adresează în special gamerilor.

Ce înseamnă asta?

Camera foto și afișajul telefonului nu sunt la fel de impresionante ca cele oferite de alte telefoane care se află în aceeași zonă de preț, din acest motiv jucătorii casual s-ar putea să dorească să opteze pentru alt terminal. Dar dacă sunteți mai serios în ceea ce privește gaming-ul pe mobil, și vă permite bugetul, atunci Razer Phone 2 reprezintă o alegere solidă.

În exterior, Razer Phone 2 nu s-a schimbat prea mult față de versiunea precedentă, deși a fost îmbunătățit cu chipset-ul Snapdragon 845 și a trecut la un spate din sticlă pentru a permite încărcarea wireless. 

De asemenea, a fost adăugată o cameră de vapori pentru a răci dispozitivul în timpul ședințelor îndelungi de gaming.

La finalul zilei, chipset-ul fiabil al telefonului, cei 8 GB RAM, difuzoarele grozave, ecranul cu rată mare de refresh, 120Hz și bateria de 4.000mAh, precum și setările extinse pentru a regla durata de viață și performanța bateriei, fac din alegerea acestui telefon una excelentă pentru gaming-ul pe mobil.

6.Huawei P30 PRO

Unul dintre cele mai bune telefoane de la Huawei

Specificații:

Data lansării : Martie 2019

Greutate : 192 gr

Dimensiuni : 158 x 73.4 x 8.4 mm 

OS : Android 10

Screen size : 6.47 inch 

CPU : Kirin 980

RAM : 8 GB

Stocare : 128 / 256 / 512 GB 

Baterie : 4.200 mAh 

Camera principală : 40 MP  + 20 MP + 8 MP + ToF

Camera frontală : 32 MP 

ProContra
Camere fantastice“Doar” display Full HD
Design care atrage privireaEMUI

Huawei P30 Pro poate să nu fie un telefon care se află pe radarele de interes a multor oameni, dar este un telefon Android uimitor de la producătorii chinezi. O mare parte din atenția pe care o primește P30 pro zine din cauza sistemului său impresionant de camere, care are trei camere principale, inclusiv una cu zoom 5X și un uimitor stunning dark mode.

Dar Huawei P30 PRO are foarte multe de oferit și jucătorilor.  

Chipset-ul Kirin 980 este destul de puternic pentru a putea rula cu brio și cele mai noi jocuri Android, iar cei 8 GB RAM pot menține totul funcțional chiar și atunci când treceți de la jocuri la alte activități.

Bateria puternică de 4.200 mAh vă poate asigura că sesiunile dumneavoastră de joc nu sunt scurtate. O conductă de căldură îmbunătățită și o cameră de răcire cu vapori în interiorul lui P30 Pro vor ajuta la menținerea temperaturii scăzute în timpul jocului, astfel încât rundele de Fortnite, PUBG sau Real Racing 3 se vor desfășura fără probleme.

7.Black Shark 2

Cel mai bun telefon de gaming de buget

Specificații:

Data lansării : Martie 2019

Greutate : 205 gr

Dimensiuni : 163.6 x 75 x 8.8 mm 

OS : Android 9 Pie

Screen size : 6.39 inch

Rezoluție : 1080 x 2340 

CPU : Snapdragon 855

RAM : 6 / 8  / 12 GB

Stocare : 128 / 256 GB 

Baterie : 4.000 mAh 

Camera principală : 48 MP  + 12 MP 

Camera frontală : 20 MP 

Pro Contra
Specificații de topNu are rating NFC sau IP
Capacitate mare de stocareUnele probleme de input cu touch-ul
Display AMOLED

Black Shark 2 este telefonul de gaming din a doua generație de la compania chineză Xiaomi, ramura de gaming. Se bazează pe design-ul predecesorului său, adăugând în schimb mai multă putere de procesare, oferită de procesorul celor de la  Qualcomm, Snapdragon 855, și un ecran mai bun.

Combinând o cameră bună cu componente interne excelente și credențiale de gaming îmbunătățite, Black Shark 2 reprezintă o triplă amenințare care s-ar putea să câștige în detrimentul rivalilor în domeniul gaming phone. 

Singurul lucru de care trebuie să vă faceți griji este disponibilitatea sa, fiind greu de găsit în unele țări, precum SUA.

8.IPhone XR

Un IPhone decent la un preț accesibil

Specificații:

Data lansării : Octombrie 2018

Greutate : 194 gr

Dimensiuni : 150.8 x 75.7 x 8.3 mm 

OS : IOS 13

Screen size : 6.1 inch

Rezoluție : 1792 x 828 

CPU : A12 Bionic

RAM : 3 GB

Stocare : 64 / 128 / 256 GB 

Baterie : 2.942 mAh 

Camera principală : 12 MP 

Camera frontală : 7 MP

Pro Contra
Durată mare de viață a bateriei, pentru un IPhoneEcran cu rezoluție mică
Opțiuni de culori disponibileÎncă este destul de scump
Accesibil 

Lui Apple IPhone XR îi pot lipsi unele dintre caracteristicile pe care le au IPhone XS și XS Max care le fac cu adevărat uimitoare, dar compensează acest lucru cu un preț mai mic. Și, deși poate avea un ecran mai mic, tot oferă unul de 6.1 Inch.

Chiar dacă acest preț mai mic vine cu o configurare mai simplă a camerei, IPhone XR nu pierde din puterea componentelor interne. Acesta conține același cipset A12 Bionic găsit în modelele mai scumpe și rulează IOS 13 la fel ca celelalte modele. Asta înseamnă că poate rula la fel de lin ( dacă nu chiar mai lin, deoarece are mai puțini pixeli decât celelalte modele ).

IPhone XR vine cu una dintre cele mai bune baterii de pe un IPhone. Așadar dacă doriți să vă jucați pe IOS, IPhone XR este o opțiune demnă de luat în calcul.

9. LG G8 ThinQ

Un flagship LG

Specificații:

Data lansării : Aprilie 2019

Greutate : 167 gr

Dimensiuni : 151.9 x 71.8 x 8.4 mm 

OS : Android Pie

Screen size : 6.1 inch

Rezoluție : 1440 x 3120 

CPU : Snapdragon 855

RAM : 6 GB

Stocare : 128 GB 

Baterie : 3.500 mAh 

Camera principală :16 MP + 12 MP 

Camera frontală : 8 MP 

ProContra
Display OLED vibrantDesign plictisitor
Mod portret pentru videoPrea scump

LG G8 poate fi puțin dezamăgitor din punct de vedere al design-ului, poate fi prea scump pentru a fi o alegere înțeleaptă în detrimentul altor telefoane din topul nostru. Însă, dacă îl găsiți la un preț bun, acesta are suficiente de oferit pentru a fi un telefon de gaming bun.

În interior conține chipset-ul Snapdragon 855, care poate oferi o mulțime de performanțe în ceea ce privește gaming-ul împreună cu un ecran OLED de înaltă rezoluție, luminos, în mod sigur ședințele dumneavoastră de gaming vor fi unele excelente.

10. IPhone 8 Plus

Preț mic, OS modern

Specificații:

Greutate : 202 gr

Dimensiuni : 158.4 x 78.1 x 7.5 mm 

OS : IOS 13

Screen size : 5.5 inch

Rezoluție : 1080 x 1920 

CPU : A11 Bionic

RAM : 3 GB

Stocare : 64 / 256 GB 

Baterie : 2.691 mAh 

Camera principală :12 MP + 12 MP 

Camera frontală : 7 MP

ProContra
Încărcare wirelessDesign depășit
Durată mare de viață a baterieiEcran mic

Da, știm că IPhone 8 Plus a fost lansat acum 2 ani. Nu are același design elegant precum IPhone X, XS sau XR. 

Dar dacă nu te uiți la design și la ecranul mic, de 5.5 inch, tot primești niște credențiale de gaming puternice.

În primul rând vârsta IPhone 8 Plus ajută la scăderea prețului. Și, deși ecranul este cel mai mic din acest top, are totuși o  rezoluție de 1080p.

În plus, IPhone 8 Plus conține chipset-ul A11 Bionic, acesta se găsește și în IPhone X și rulează pe cea mai recentă versiune de IOS. Acest lucru îi oferă acces la o mulțime de jocuri și totodată  puterea necesară pentru a le juca.

Bateria acestuia este de asemenea una decentă, iar spațiul de stocare de 256 GB oferă tot spațiul de care ai putea avea nevoie pentru o colecție substanțială de jocuri mobile.